Viciile și lipsa voință

Observ din ce în ce mai multe persoane controlate de unele vicii(alcoolul,țigările,drogurile chiar și mâncarea/dulciurile).

“Nu mai beau decât paharul ăsta…apoi gata cu băutura” spun cei controlați de alcool.

Nu mai fumez decât pachetul asta, e ultimul,apoi ma las…pentru ca, dacă vreau, mă pot lăsa oricând”  spun cei controlați de țigări/droguri.

“De mâine mă schimb, voi deveni un cu totul alt om,vreau ca de mâine să am o viaţă nouă.”

Acestea fiind doar câteva exemple de afirmații făcute de persoanele controlate de vicii,lipsite de voință.

Nu trebuie să existe acel *mâine*,în momentul în care îți dorești să renunți la vicii,atunci trebuie să pui punct,nu mâine,nu după acea ultimă țigară,nu după ultimul pahar.

Lipsa voinței conduce la asta. Majoritatea își doresc să se lase,dar se plâng că nu pot,că simt nevoia să fumeze..nu e chiar așa,ideea că trebuie să fumezi/să bei vine din mintea voastră,ați obișnuit organismul cu acel viciu,îl vedeți ca și un rău necesar,când de fapt este un rău distructiv(nu cred că există un rău necesar,zic).

Am fumat și eu la un moment dat,majoritatea spunându-mi că îți dă o stare de calm,de relaxare,că te eliberează de stres. După un timp am început și eu să cred asta și mereu când eram întrebat de ce fumez,dădeam acest motiv,până la un moment dat,când am realizat că relaxarea/eliberarea de stres era doar din capul meu,fiindcă așa am auzit de la alții.

O parte din cei care fumează/beau/se droghează o fac din simplul fapt că au anturaje în care majoritatea fac asta și simt nevoia să intre în rând cu lumea,să fie și ei cineva,când de fapt se distrug ca și persoane,iar în societate sunt percepuți ca fiind persoane slabe,ușor influențabile. Și de asta sunt ușor de corupt și se apucă și ei,regretând decizia luată. Alții se apucă de aceste vicii doar din cauza unor probleme. Ei văd o scăpare în vicii,ceea ce nu e adevărat.Dimpotrivă,vă agravează sau vă creează mai multe probleme.

Trebuie să vi se întipărească ideea că este un rău distructiv,care nu are absolut nimic benefic,nu vă ajută cu nimic. Trebuie să vă găsiți voința să renunțați de bună voie cât încă puteți face asta și nu aveți probleme cu sănătatea,fiindcă o să regretați mai încolo.

Aspectul fizic,problemă principală a adolescenților

Principala problemă a majorității adolescenților,după cum am precizat și în titlu,este aspectul fizic.

Băieții:"cur,țâțe,altfel nu e bună" "Are cur,are țâțe,da fața o trage în jos/e prea grasă,poartă ochelari"

Fetele:"pătrățele,mușchi" "Are pătrățele,da e urât la față,nu pot ieși cu el,cu fața aia,poartă ochelari,tocilar"

Țin să repet,majoritatea,văd și judecă lucrurile astfel,nu toți.

Fetele sunt mult prea preocupate de fi cât mai machiate,să-și ascundă imperfecținile,însă acel machiaj care vă oferă frumusețe doar pe moment,pielea va suferi pe viitor. Ele se străduiesc să ajungă la perfecțiunea de 90-60-90,se înfometează ca să devină mai slabe,dar totodată își distrug sănătatea pentru acea perfecțiune de moment. Încercați să aveți sânii și fundul cât mai mare și după vă plângeți că băieții sunt niște nesimțiți că vor doar să profite de corpul vostru,să ajungă sub hainele voastre.

Băieții cât și fetele,când vorbesc cu o anumită persoană,prima idee care și-o fac despre ea,este din aspectul ei - Dacă arată bine,e prost/proastă. Poartă ochelari-tocilar/ă

Mai nou aud:"Dar să ieși tu cu sufletul în oraș". Multora le pasă ce spune lumea,le pasă părerea altora,iar asta o să-i tragă tot timpul în jos,deoarece se va găsi un pier-de-vară să comenteze de ceva la întâmplare,doar să se afle în treabă,dar despre asta voi vorbi în alt post.

Nu neg,un aspect fizic plăcut este un avantaj,deși nu trebuie să ne focusăm și să ne canalizăm tot potențialul pentru atingerea perfecțiunii fizice,trebuie să ne concentrăm și pe dezvoltarea intelectuală de care majoritatea *frumuseților* duc lipsă sau chiar nu e existentă.

Ar trebui să creăm o balanță între fizic și psihic,de fiecare dată când vorbim cu o persoană nouă,când ne gândim să ne implicăm într-o relație cu o anumită persoană.

Aspectul fizic este trecător,însă psihicul poate să rămână același pentru totdeauna.

Acum cu siguranță voi primi comentarii de genul: "Ieși tu cu psihicul în oraș",mă uit și după aspect,nu spun..dar nu ies cu anumite persoane doar pentru că arată bine,pentru mine să arăți perfect și să nu ai nimic în cap este egal cu 0,nu am de gând să ies cu persoana respectivă. Prefer să ies cu o persoană mai puțin frumoasă,cu probleme la capitolul:fizic,dar să pot purta o conversație inteligentă cu persoana respectivă.

Efectul de turmă și fabuliștii

Într-un post anterior am adus vorba de *efectul de turmă* și am spus că voi detalia ideea cât de curând.
Efectul de turmă,după părerea mea,exprimă ideea că oamenii sunt conduși de o anumită ideologie,o așa zisă *modă* la care participă mai toți oamenii slabi,ușor de spălat pe creier. Spre exemplu chestiile de la Zmenta,respectiv Doza de Haș și alte vlog-uri. O replică este repetată de o persoană de cel puțin 20 de ori sau mai multe chiar,și așa se tot transmite. Recunosc,o zic și eu o dată,de două ori,dacă e hilară,dar nu stau să răspândesc și toată ziua-bună ziua să repet replica respectivă,așa se produce efectul de turmă,de la unul la altul pleacă prostia cel mai ușor,la fel ca bărfa și răutățile.
Când văd ceva nou *hai să ne luăm și noi*,exemplu căciuli de la H&M care m-au plictisit.
Și țin să precizez, din nou, că nu tuturor li se aplică efectul de turmă.
Efectul de turmă sau cum îmi place să-l mai numesc *Maimuța ce vede,face* haha.

Persoanele fabuliste,sunt acele persoane care scot pe gură niște idei și niște povești așa de *wow* încât nici ei nu se cred câteodată când le spun. Ei sunt la modul că :" Am futut-o pe aia. Am fost acolo,am băut cu ăla,s-a lăsat cu bătăi" etc.(Cazul băieților) "Am avut geantă din-aia. Am fost cu respectivul o zi și i-am dat cu jet(când de fapt a fost invers). Am fost acolo și acolo."(Cazul fetelor). Îți dai seama că o persoană e fabulistă atunci când îți povestește despre o anumită chestie,te observă mirat și se dă din ce în ce mai fudul,ca și cum el ar fi protagonistul acțiunii,când de fapt totul e o născocire a imaginației sale,o dorință irealizabilă pentru el,pe care și-o asumă crezând că măcar așa va fi puțin împlinit.
E o ramură a falsității,fabulismul.

Iubirea văzută prin ochii unui adolescent de 17 ani

Tot am auzit povești despre *iubire*,țin să precizez,între două persoane de sex opus,nu iubirea de părinți/prieteni.
La 17 ani,probabil voi primi afirmații de genul: " Nu poți spune că iubești la 17 ani,ești prea tânăr,lalalala"
Așa le spuneam și eu multor persoane mai mici decât mine. Ce e drept,până vara trecută din 2013,nu pot spune că știam ce e dragostea cu adevărat,iar când spuneam unei persoane că o iubesc(respectivă iubitei mele),erau doar cuvinte aruncate în van,pentru obținerea afecțiunii sau pentru a intra sub hainele respectivei tipe,hah(Da,recunosc că am fost și la modul ăsta și nu îmi neg greșelile). 
Cum văd majoritatea persoanelor iubirea?
 Din punctul meu de vedere care am analizat mai multe tipologii de persoane,majoritatea băieților văd iubirea în actul sexual(dacă fata respectivă nu vrea să treacă la următorul *nivel* cu el,înseamnă că nu îl iubește),iar dacă nu îi este îndeplinită respectiva dorință intervin certurile urmate de despărțire,dar mai sunt și câțiva care văd iubirea prin afecțiune,romantisme și tandrețe. Majoritatea fetelor văd iubirea ca nevoie atenție,nevoia de afecțiune,unele și nevoia de cadouri(materialistele,haha).
Cum văd eu iubirea?
Eu,un adolescent de 17 ani,văd iubirea ca cel mai puternic sentiment existent. Iubirea îți dă palme de dimineață să te trezești,totodată ea îți aduce zâmbetul pe buze când de fapt ar trebui să fii la modul:"Fuck,școală iar..",în schimb tu te gândești că o să vorbești cu ea,o să-i auzi glasul ușor și blând spunându-ți chestii dulci,siropoase,te gândești că o să o vezi,o să o iei în brațe,o să vă sărutați,o să vă uniți spiritual. Ea îți este în cap în timpul orelor și de asta probabil o să mai fii certat de profesori,haha. Când vă certați,iubirea te face să renunți la orgoliu și să recunoști că ai greșit,să cedezi tu,să cauți soluții să vă împăcați să vă fie totul bine. Iubirea este necesitatea sufletească zilnică,indiferent din partea cui vine iubirea,iubirea este ca și apa,fără ea nu am putea trăi.(sau poate că am putea,doar că am fi reci,seci și am fi introvertiți,persoanele ne-ar evita,și altele)
Iubirea este acea putere care te face să lupți pentru persoana respectivă,să treci și prin foc pentru ea,să faci totul numai să o știi bine,să o știi a ta!
Repet,aceasta este viziunea mea despre iubire,deci aceasta poate să difere prin acțiuni la orice altă persoană.
Criss Blaziny - Jolie

Relațiile dintre copii și părinți

Relații dintre copii și părinți sunt foarte diversificate. În general,tatăl este mai protectiv de partea fetelor și mai dur de partea băiețiilor,iar mama este mai severă de partea fetelor și mai delăsătoare de partea băieților.
Majoritatea părinților,în ziua de azi,le fac toate mofturile copiilor și de asta ei  învață(cred) ca totul se obține ușor,rugându-i pe părinți,iar din această problemă vor suferi mai încolo,după ce părinții lor nu vor mai fi în stare să le satisfacă orice moft. Dacă unui copil i se satisfac toate dorințele,el devine arogant,crede că totul i se cuvinte,crede că are putere și peste alte persoane și că poate să facă orice și oriunde.(li se imprimă ideea că ei obțin absolut orice doresc). Părinții ar trebui să realizeze ce le este cu adevărat util lor,și să nu mai arunce banii aiurea pe orice tâmpenie și-o doresc doar pentru că e ultimul răcnet sau a văzut la X-Y.
Copii devin din ce în ce mai rebeli,mai ușor influențabili. Țigările și băutura sunt la ordinea zilei,drogurile într-o parte mai mică. Neatenția părinților costă mult,copii devenind libertini,având puterea de a face orice,fără să se gândească la consecințe.
Totuși,eliminând partea negativă,există și relații de familie în care copii se destăinuie părinților ca și cum ei ar fi prietenii lor cei mai buni,indiferent de natura problemei. Aceasta este cea mai bună abordare spre a avea o relație cât mai bună cu părinții. Însă părinții pot să fie mai stricți căteodată..nu-i blamați,vă vor binele,în cele mai multe cazuri,fie că voi nu realizați asta pe moment. Gen:Nu ai voie noaptea,nu ai voie club,etc. E spre binele vostru,lăsați-i pe alții să se distreze și apoi să ajungă în comă,bătuți sau violale(fetele).
Iubiți-vă părinții,aveți grijă de ei la bătrânețe,prețuiți-i și ascultați-i cât încă îi mai aveți,pentru că după ce nu o să-i mai aveți veți realiza câte dreptate au avut și cât v-au ajutat.

Prietenia eternă

Așa zisa "prietenie pentru totdeauna",este foarte rară în ziua de astăzi,iar din punctul meu de vedere nu cred că există. *BFF*-urile nu rezistă din cauza invidiei,urii și dorinței de a fi mai bun/ă decât prietenul/prietena tău/ta când vine vorba de anumite competiții. În general prieteniile se termină din cauza relațiilor(un băiat sau o fată pe care se "bat" respectivele persoane),din cauza banilor sau pur și simplu respectivele persoane aleg să-și facă prieteni noi și să renunță la cei vechi.
Recunosc că sunt genul de persoană sociabilă care schimbă grupul de prieteni destul de des(renunț la unele persoane pentru altele),însă persoanele cu care m-am înțeles foarte bine,nu am avut parte de conflicte și ne-am ajutat reciproc,încă mi-au rămas alături,ca prieteni de încredere. Diferența dintre prieteni de încredere și BFF,este aceea că prietenii de încredere sunt acei prieteni cu care nu ieși în orice zi,nu vorbiți toată ziua,dar tot timpul știi că poți să-l suni/să ieși cu el/ea dacă ai ceva pe suflet. Sugerez prietenii de încredere decât BFF-uri.
Problema când ești o persoană sociabilă,genul meu,este că o să fii blamat că renunți sau că uiți de prietenii. Mi se întâmplă aproape zilnic, iar la un moment dat a început să devină plictisitor să dau aceeași explicație tuturor. Unii se atașează prea ușor de persoanele din jurul lor,dar asta o să aduc în discuție în alt post.
Aș vrea să explic și imaginea de mai jos: așa se duc BFF-urile,mulțumită relațiilor,însă  dacă sunteți genul de persoane cu prieteni de încredere,în loc de BFF(precum sunt și eu),puteți să vă puneți baza într-o relație,iar acei prieteni nu vor avea ce obiecta,deoarece nu sunteți așa de apropiați ca să aveți prieteni comuni și să se ajungă la aceeași fată(cazuri rare).

Popularitatea văzută prin ochii majorității adolescenților

Cred că titlul vă dă o idee despre ce am de gând să vorbesc în această postare.
Vreau să dezbat subiectul "popularității" văzute în ochii adolescenți,deoarece aud din ce în ce mai des,chair și la adresa mea,întrebări legate de popularitate. Gen: "Cum ai ajuns așa de popular? Cum îl cunoști pe "X",pe "Y"? " Și,desigur,critici legate de așa zisa popularitate,gen:"De când umblii cu popularii nu mai știi să saluți lumea. *sau* Ți-ai luat-o în cap cu popularitatea,te crezi vedetă,ești arogant." Mi-au fost adresate și mie reproșuri de genul și m-au deranjat,având în vedere că nu e deloc adevărat, iar din punctul meu de vedere sunt niște nonsensuri
Dragi adolescenți,nu există popularitate,mai ales nu într-o țară(oraș,dau exemplu Botoșaniul) așa de mică. Popularitatea,definită ca și cuvânt în dicționar, înseamnă faimă ,reputație ,renume (chestii ce se atribuie datorită abilităților tale,talentelor tale,sau se dobândesc din naștere în cazul copiilor de vedete,spre exemplu copii lui Beckham),iar într-un oraș așa de mic,sunt foarte rare persoanele cu adevărat populare(exemplu cunoscut de mine,Bogdan Bidașcă,modelul de la MRA).
Voi,pur și simplu,credeți că de la niște aprecieri pe facebook sau întrebări/urmăritori pe ask(mai nou),de la orice site de socializare,credeți că ajungeți vedete peste noapte.Ei bine,nu e chiar așa. Sunteți tot aceleași persoane,aveți același caracter cu sau fără acele aprecieri/urmăritori. Vă crește stima de sine,dar totodată și aroganța(Gen:"Eu am n aprecieri,sunt cineva,cine e ăla,nu-l cunosc). Recunosc,am fost și eu așa,credeam că dacă ai multe aprecieri,ești zeu,ești vedetă,nimeni nu-i mai tare ca tine,dar nu e chiar așa..o să realizați că acele aprecieri nu vă încălzesc cu absolut nimic,cu timpul când o să vă maturizați,DACĂ o să vă maturizați.
Sper că mi-am exprimat ideile destul de coerent să înțeleagă oricine ce am avut de spus.