Blogmeet #8.5

La întâlnirea Blogmeet #8.5 au existat mai multe activități plăcute,distractive și informative.
Prima partea a itinerarului a fost o întâlnire cu cei de la Asociația B-Right Media,unde ne-a fost prezentat proiectul Green Agents și unde am făcut o sumedenie de activități de team building.
Următorul punct din itinerarul nostru a fost o vizită la beciurile din Centru Vechi,însă a trebuit să ratez acea aventură interesantă,datorită unor probleme familiare.
Mai pe seară,ca un ultim punct al itinerarului pentru Blogmeet #8.5 a fost o mică relaxare la The Route Pub 78,unde am dezbătut niște idei pentru viitorul Blogmeet #9.5 și am împărtășit din experiențele din acea zi.
În mare parte a fost o întâlnire cu blogări destul de frumoasă,dar din păcate,au lipsit membri dragi mie,dar sper să îi revăd la următorul Blogmeet-ul viitor.

Primul meu blogmeet

Pe 28 august 2014 am luat parte la primul meu blogmeet în cadrul unei atmosfere si a unui ambient plăcut,ce a fost creeat de localul Gourmand Social Caffe și , totodată de persoanele cu care împărtașesc aceeași pasiune,aceeași ocupație.
Inițial mă așteptam să mă integrez mai greu,să fie persoane care se vor uita cu superioritate,având în vedere statutul meu de nou venit,de novice,însă am fost plăcut suprins de amabilitatea,umorul și bunul simț de care au dat dovată.
Printe nenumăratele noastre subiecte de discuții,a fost introdusă și tema cetățeniei europene,având în vedere colaborarea noastră cu Centrul Europe Direct Botoșani .
Discuțiile despre amintirile "colegilor" mei de la blogmeet-ul anterior care a fost organizat la Ipotești(tabară),m-au făcut să regret că nu am avut ocazia să intru mai devreme în această grupare a bloggerașilor, fiindcă,tind să cred că,la cât de mult am putut să râd,să mă simt bine și să port conversații pe nenumărate teme cu aceste persoane,pot numi acest grup al bloggerilor,un grup de oameni deosebiți.
Aștept cu nerăbdare următorul blogmeet,și la tot mai multe! 
Mulțumim pentru găzduire Gourmand Social Caffe și pentru atmosfera plăcută creeată.

Generația afirmării negative

E un subiect destul de îngrijorător care mi-a atras atenția în ultimul timp,și totodată un subiect tot mai dezbătut în ultimul timp.
Este vorba despre generația actuală care răsărește,dar nu în sens pozitiv. Această generație actuală,din care fac și eu parte,este dominată de ideea de a ieși în evidență și de a te remarca prin activități nu tocmai bune. Spre exemplul concursuri:cel mai rezistent la alcool,cel care s-a apucat de fumat/băut de la o vârstă mai fragedă,iar lista poate continua. Iar aceste concursuri au început să prindă culoare de la vârste începând cu 13-14 ani,fiind considerat de mine,și poate de multe alte persoane,un mare semnal de alarmă.
Dacă această generație a ajuns să aibă discuții și conversații legate de virginitate,țigări și alcool,la vârsta la care ar trebui să fii rușinat de zâmbetul pe care l-ai primit,în fugă, de la fata pe care o simpatizezi dar crezi că ești prea timid pentru ea,este destul de grav deoarece se observă o tentativă de maturizare mult prea rapidă și mai deloc pozitivă.
Cu 2-3 ani în urmă,fumătorii erau priviți ca niște rarități,ieșeau în evidență mult mai ușor,fiind văzuți ca niște *badass* și crezând că sunt oameni speciali dacă fac ceva diferit,dar de fapt nu erau cu nimic mai speciali,iar în zilele noastre nefumătorii au luat locul de rarități în societate,fiind din ce în ce mai puțini cei ce reușesc să nu cadă în patimă acestui viciu,la o vârstă fragedă.
Nu pot spune că această generație este cu totul și cu totul pierdută,deoarece m-aș numi singur,un caz pierdut. Această dorință de afirmare este sădită în mintea majorității adolescenților,dar aceast scop poate să fie ușor de realizat și fără să fie ceva negativ ca să iasă în evidență. Totodată am sesizat și persoane care încearcă să iasă în evidență prin pasiunile lor.Încearcă să le împărtășească și altor pesrsoane pasiunile lor,creeându-și o imagine pozitivă doar din simple calități care devin calități "speciale",datorită lipsei de interes din domeniile din care fac parte aceste calități.
Această generație X,actuală,din care fac parte și eu,se gândește la generațiile viitoare,că vor deveni din ce în ce mai dezinhibate și din ce în ce mai proaste,din punct de vedere intelectual și din punctul de vedere al viciilor și al patimilor.
Ca și idee finală și sfat pentru toți cei ce citesc asta: Încercați să ieșiți în evidență cu lucruri pozitive și să nu copiați prostia unei persoane,doar pentru că vi se pare de fapt o chestie *cool*, care de fapt nu e deloc *cool*.

Ce fac cu viața mea?

Poate ți-ai pus deja întrebarea asta,însă dacă nu ai făcut-o,acum ar fi timpul.
Această întrebare retorică pare oarecum banală deși e chiar foarte importantă.
Recent am sesizat că un amic de al meu este un *no lifer* în devenire.(No lifer-fără viață,care se axează doar pe o activitate,nefăcând alte activități) El mi-a motivat că e mic,că are 13 ani și că altceva mai bun nu poate face.
Te-ai gândit vreodată că în loc să stai să navighez pe internet,pe facebook(unde aștepți să vezi dacă primești notificări) sau pe jocuri sau pe o activitate ce nu te ajută mai cu nimic,poți face altceva util? Nu neg faptul că este bine să te mai relaxez,să te mai distrezi/amuzi la un joc,deși într-o mică măsură.
Ar trebui să vă întrebați ce veți face cu viețile voastre,deoarece,chiar dacă timpul pare îndelungat el trece foarte rapid,neputând să ne întoarcem în timp. 
Preferi ca la 20-30 de ani să începi cu adevărat să îți construiești personalitatea și viitorul? E adevărat că adolescența e perioada formării,însă majoritatea o văd ca pe o perioadă a rebeliunii și a pierderii timpului inutil,timp care este prețios. 
De ce să stai 2-4 ore în club seara,să ajungi acasă pe la 2-3 noapte și să trezești pe la 9-10,când ai putea să fii acasă,să faci ceva util(te uiți la un film,citești o carte,scrii gânduri pe un blog) dormi și mai mult și eviți riscurile ieșirilor nocturne(violuri,altercații,furturi,etc).
Totodată dacă ai un talent/o specializare/ceva la care te descurci și o să profesezi în viitor,asta nu îți dă puterea de a te lăsa pe o ureche,deoarece nu știi când o să-ți pierzi îndemânarea la respectiva ta specializare.
Probabil m-am lungit în mai multe subiecte,dar ca și concluzie:
Gândește-te bine ce ai de când să faci cu viața ta,găsește-ți un scop/un țel,atinge-l și continuă în ritmul ăsta,căutând alte scopuri și atingându-le.
Vă rog fără comentarii de genul:"Tu ce ai de gând să faci cu viața ta" ca și într-o cunoscută poză de pe facebook.

Puterea de a face bine

Probabil majoritatea persoanelor o să spun că :"Și așa fac mult bine oamenilor,și nu primesc nimic în schimb,doar îmi întorc spatele,etc,etc" Aceeași mentalitate o aveam și eu în trecut,până am realizat că sunt atâtea persoane care fac bine,ajută alte persoane,neașteptând absolut nimic înapoi. Acele persoane sunt mulțumite să vadă fericirea și bucuria celorlalți când reușesc să ducă la îndeplinire acea *misiune* pe care o avea.
"Ești bun,ajuți lumea și ești luat de prost,te îndepărtează,te alungă"
Da,este adevărat,o parte din oameni nu știu să aprecieze,cu adevărat,ajutorul unei persoane și se folosesc de ei,doar cât au nevoie apoi îi îndepărtează sau,pur și simplu,devin indiferenți la aviza persoane respective.
Atât timp cât ai puterea de a face bine unei persoane,ar trebui să o faci,fiindcă,probabil,vei avea și tu nevoie de ajutorul său,iar el te va ajuta,în cazul în care e genul de persoană să *întoarcă favoarea*,iar dacă nu o va face,fii sigur că te va ajuta altcineva.
La un moment dat mi-a spus o persoană că sunt o persoană bună,deși eu aveam o mentalitate mai degratată,dacă o pot numi așa,mă complicam cu multe nimcuri,el a spus că e ceva important că sunt o persoană bună,că orice fac,fac într-un scop bun și asta m-a motivat și m-am oprit din a-mi pune veșnica întrebare:"De ce să fac bine,iar eu să nu primesc o răsplată înapoi?" Este suficientă satisfacția să știi că există o persoană fericită mulțumită ție,este un sentiment de nedescris,o bucurie sufletească mare.
Probabil majoritate vor citi acest articol,vor înțelege ce am vrut să spun însă până mâine vor uita ideea,însă eu sper că la un moment dat o să își schimbe mentalitatea o persoană,iar de la acea persoană vor fi tot mai multe.

Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. - Gandhi

Fuga după faimă și pupincuriștii

Am sesizat o fugă continuă a multor adolescenți după așa numita *faimă de pe facebook*.
"X are 1000 de like-uri pe facebook,Y are n-șpe mii de aprecieri pe ask,e așa de hardcore,swag-swag"
Și exemplele auzite de mine sunt vaste și foarte hilare.
Probabil nu o să sensibilizez prea multă lume cu ce spun,dimpotrivă,mă aștept la multe critici fără argumente,ca deobicei.
Așa zisele vedete pe care le vedeți pe stradă,nu sunt nimic altceva decât simpli oameni care au știut să socializeze cu multe persoane din anumite anturaje sau au fost remarcați la anumite evenimente sau pur și simplu au stat și au cerșit respectivele aprecieri pe facebook/ask,iar sugestia mea ar fi să realizați că toți acești *populari* sunt simpli oameni egali cu tine,pentru că așa sunt. Că are mai multe aprecieri,asta nu îl ajută cu absolut nimic în lumea reală,când vine vorba de o acțiune fizică de moment. Ce e drept,văd că lumea,în special din România,este din ce în ce mai influențată de fenomenul *Facebook*,tot mai multe persoane,chiar și cele din guvern,făcându-și cont pe acest site de socializare,dar țin să repet ideea : Aprecierile și faima de pe facebook,nu țin de foame,nici de cald,nu te ajută cu absolut nimic,nici în carieră,în mai nimic,decât la niște simple concursuri.
Ca să concluzionez,nu mai fugiți după aprecieri pe facebook/ask sau oricare alt site de socializare. Dacă lumea e să vă aprecieze,o să vă aprecieze și în afara site-urilor de socializare.

Acum voi vorbi despre pupincuriști. Știu că acest cuvânt nu există,deși l-am folosit în acest post pentru a mă face înțeles de majoritatea cititorilor care au idee despre semnificația acestei expresii.
Pupincuriștii sunt acele persoane care lingușesc,ridică în slăvi,fac favoruri unor persoane,din dorința de a le fi lor bine,de a fi *apărați*. Pupincuriștii,când eram eu mai mic,aveau denumirea de *Valerică*,adică acea persoană,mezină în majoritatea cazurilor,care face treburile celorlați doar să se dea bine pe lângă ei.
Pupincuriștii,probabil au existat mereu,deoarece chiar și azi am discutat la ora de română despre un om care mințea,se dădea bine pe lângă un domnitor doar pentru a fi apărat,pentru a-i fi lui bine,pentru a fi luat sub aripa domnitorului.
Concluzionând,pupincuriștii sunt niște persoane mici,slabe,inferioare,care au nevoie de protecție din partea celor pe care îi văd superiori lor,și fac orice ca să le intre la suflet și să obțină protecția lor.

Sentimentul de răzbunare

Probabil unul dintre cele mai întâlnite sentimente,este acela de răzbunare. Să simți furia aceea intensă care îți împinge mintea câte unele lucruri pe care le văzusei doar în filme.

Crezi că nu o să ai liniște,nu o să atingi pacea sufletească până nu îți vezi *adeversarul* învins,îngenunchiat,cerșindu-ți milă,cerându-și iertare în fața ta.

Am fost și eu cuprins de acest sentiment la un moment dat,și am crezut că e bine ce fac,că persoana respectivă merită să sufere atât timp cât și eu am suferit,dar nu e tocmai așa.

"Răzbunarea este întotdeauna plăcerea unui suflet mic,slab și fără vlagă"

Nu lăsați furia și setea de răzbunare să vă întunece rațiunea,s-ar putea să regretați acțiunile luate.

"Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte"

Mulți merg după zicala asta,crezând că dacă lor li s-a făcut un rău,merită imediat întors. Însă mai de apreciat și mai de luat în seamă ar fi următorul citat:

"Ochi pentru ochi,iar lumea va deveni oarbă"

De când eram mic,eram nervos pe ceilalți copii care râdeau de mine sau mă batjocoreau și făceau glume pe seama mea,iar eu simțeam nevoia să le întorc *favoarea*,însă mama mea mereu mi-a spus,și nu cred că o să uit asta niciodată,indiferent de circumstanță:"Ce ție nu îți place,altuia nu face". Acest exemplu putând fi luat în considerare indiferent de natura conflictului. Dacă cineva a râs de tine sau te-a batjocorit sau ți-a făcut ceva rău,care te-a supărat,te-a înfuriat și te-a făcut să-i dorești răul persoanei respective,întoarce și celălalt obraz,pari tu mai *laș* pe moment,iar când te aștepți mai puțin,persoanei respective i se va întâmpla ceva rău,regretând cele făcute.

Să nu vedeți niciodată în răzbunare,o cale spre pace interioară,spre fericire sau spre împlinire sufletească. Răzbunarea nu duce decât la mai mult rău,la mai multe probleme.

Ai grijă să n-ai grijă.

În acest post vreau să vorbesc despre cea mai recentă greșeală a mea,și a majorității masculine/minorității feminine. Acea greșeală fiind,minciuna și infidelitatea. Recent mi s-a întâmplat să fiu *prins* asupra faptului și a fost unul dintre cele mai stânjenitoare momente din viața mea,nu știam *pe unde să scot cămașa*,în special că aflase fata pe care o plăceam cu adevărat,de infidelitatea mea.

*Ai grijă să n-ai grijă* asta ar însemna,să nu faci nicio greșeală,să nu minți,ca să nu ai de ce să te temi.

Recunosc că am greșit și eu,încercându-mi norocul,gen:"Hai să văd cu câte pot să fiu,cât mă ține pula,etc" și după cum m-a învățat și mama mea:"Ulciorul nu merge de multe ori la apă" și a avut mare dreptate. De aceea am fost prins asupra faptului,și a fost ca și cum *cortina a fost trasă* și trebuia să-mi joc adevăratul rol,fără mască.

Ar trebui să te mulțumești cu ce ai,atât timp cât îl ai,nu după ce îl pierzi și realizezi că de fapt era mult mai bun decât credeai tu(nu fac referire neapărat la o persoană,pot face referire chiar și la o ființă,un câine,spre exemplu). Nu căuta să fii *gigolo,cuceritor* sau *divă,femeia fatală* sau orice altă denumire de genul,atât timp cât poți fi o persoană bună,o fată/băiat la locul ei/lui și să fii fericit cu ce ai lângă tine și să prețuiești persoana de lângă tine.

Nu alunga niciodată persoana care vrea să-ți stea alături! S-ar putea să ai nevoie de ea și ea s-ar putea să fie prea rănită să poată să se întoarcă la tine,așa că aveți grijă cui aruncați anumite cuvinte și pe cine alegeți să vă stea aproape!

Dacă ați greșit,arătați că vă pare rău,nu fiți indiferenți și nu vă așteptați să îi cadă ceva în cap și să uite că ați greșit. Nu vă așteptați să vă ierte instantaneu,nu mergeți pe ideea că *M-a iertat o dată,e proastă,o să mă ierte din nou*. 

Arătați-i că vă pare rău,stați aproape de ea,strângeți-o puternic în brațe când ea vă respinge,alintați-o când merită insultată,mângăiați-o când merită lovită,sărutați-o când merită indiferență,țineți-o aproape,când vrea să plece!

Plăcere efemeră

Te pierzi în ochii ei negri, ca abisul Mării Mediteraniene. Încerci să te limitezi doar la o ultimă privire,furată din mersul lung spre casa ei,însă nu reziști doar cu atât. Simți nevoia să o vezi,să te întorci după ea,dar ea deja este aproape ajunsă acasă,nu o mai poți revedea. Te furișezi la geamul ei,o admiri cum doarme,te imaginezi lângă ea,mângâindu-i părul,sărutând-o pe frunte,ținând-o afectuos în brațe,șoptindu-i cuvinte dulci.

Vă întâlniți următoarea zi,pe o bancă oarecare în parc. Ai lăsat-o pe ea să aleagă banca,încercându-ți cunoașterea aspura ei,te face să vrei să o găsești,să te pui în pielea ei,să gândești ca ea,să te contopești spiritual cu ea. Ea te așteaptă pe o bancă oarecare,tu vii ușor în spatele ei și îi cuprinzi capul în palmele tale și o săruți pe frunte. *Îmi acorzi acest dans?* Ca și cum lumea din jurul vostru nu ar exista,voi începeți un superb vals.

După mergeți pe câmp,să făceți poze. Ea e muza ta,e ca o artă neatinsă. O privești,încercând să-i faci o poză,dar rămâi plăcut surpins și la suflet atins de frumusețea sa rară. Vă jucați,fugiți unul după altul,până o prinzi de bazin și o ridic în sus,ca și cum ar fi o balerină,și o cobori ușor jos,sărutând-o tandru. Vrei să te pozeze și ea. Te urci într-un copac,te prinzi de o creangă cu picioarele și stai cu capul în jos,iar ea te privește cu pasiune,se apropie de tine,tu îi prinzi capul,îți bagi mâinile în părul ei,cu grijă să nu îi deranjezi coafura,și o săruți pe frunte.

Încheiați seara pe capota unei mașini acompaniați de sunetul unei mari metropole și de un vin bun. Vă întindeți să priviți stelele și începeți să vorbiți despre non sensuri,doar ca să treacă timpul și să începeți din nou o astfel de zi.

De unde atâta tristețe?

Observ din ce în ce mai multe persoane care cad în depresie,care se plâng de orice neajuns,își insultă prietenii/părinții din cauza eșecurilor din dragoste,eșecurile academice și alte impasuri.
Recunosc că am fost și eu în asemenea depresii cauzate de eșecurile din dragoste și cele academice,problemele din familie și altele. Mă plângeam prea mult,aruncam vina de la o persoană la alta,eu nevăzându-mi greșelile,mă închideam în mine.
Am fost readus pe calea normalității,de către un bun prieten al meu,care mi-a povestit despre budism și despre "cele patru adevăruri nobile".
„Cele patru adevăruri nobile” – 1) a trăi înseamnă să suferi (dukkha), 2) suferința este cauzată de dorință (tanha, sau „atașament”), 3) suferința poate fi eliminată prin eliminarea tuturor atașamentelor și 4) acest lucru este dobândit urmând calea nobilă cu opt brațe. „Calea cu opt brațe” constă din a avea 1) o vedere, 2) o intenție, 3) o vorbire, 4) o acțiune, 5) un trai (viața de călugăr), 6) un efort (energii corect direcționate), 7) o înțelegere (meditare) și 8) o concentrare (focalizare) corectă. Învățăturile lui Buddha au fost strânse în tripitaka, sau „trei coșuri”. http://www.gotquestions.org/Romana/budism.html

Suferința există doar în mintea noastră,fiindcă o lăsăm să pătrundă. Ideea lui Buddha,legată de *Cele patru adevăruri nobile*,este aceea că suferința este generată de atașamente,de sentimente. Că ar trebui să renunțăm la sentimente sau să ne mulțumim cu suferința și să o acceptăm,ceea ce nu trebuie să facem. Trebuie să găsim începutul depresiei,al suferinței și să îl eliminăm. Nu putem renunța la sentimente,pentru că e ca și cum am renunța la umanitate,și nu putem accepta suferința,noi ca oameni simpli,fiindcă ne-ar distruge cu timpul,ne-ar face inimă rece,ne-ar termina psihic.
Trebuie să învingem depresia cu gânduri pozitive,cu focalizarea pe un subiect mult mai important și de o amploare mai mare. Viciile nu sunt o scăpare din depresii,îți creează mai multe probleme.
Spre exemplu,eu m-am concentrat pe schimbarea mentalității mele,m-am concetrat aspura evoluției mele ca persoană fizică și psihică și asupra țelurilor mele pe viitor.

Viciile și lipsa voință

Observ din ce în ce mai multe persoane controlate de unele vicii(alcoolul,țigările,drogurile chiar și mâncarea/dulciurile).

“Nu mai beau decât paharul ăsta…apoi gata cu băutura” spun cei controlați de alcool.

Nu mai fumez decât pachetul asta, e ultimul,apoi ma las…pentru ca, dacă vreau, mă pot lăsa oricând”  spun cei controlați de țigări/droguri.

“De mâine mă schimb, voi deveni un cu totul alt om,vreau ca de mâine să am o viaţă nouă.”

Acestea fiind doar câteva exemple de afirmații făcute de persoanele controlate de vicii,lipsite de voință.

Nu trebuie să existe acel *mâine*,în momentul în care îți dorești să renunți la vicii,atunci trebuie să pui punct,nu mâine,nu după acea ultimă țigară,nu după ultimul pahar.

Lipsa voinței conduce la asta. Majoritatea își doresc să se lase,dar se plâng că nu pot,că simt nevoia să fumeze..nu e chiar așa,ideea că trebuie să fumezi/să bei vine din mintea voastră,ați obișnuit organismul cu acel viciu,îl vedeți ca și un rău necesar,când de fapt este un rău distructiv(nu cred că există un rău necesar,zic).

Am fumat și eu la un moment dat,majoritatea spunându-mi că îți dă o stare de calm,de relaxare,că te eliberează de stres. După un timp am început și eu să cred asta și mereu când eram întrebat de ce fumez,dădeam acest motiv,până la un moment dat,când am realizat că relaxarea/eliberarea de stres era doar din capul meu,fiindcă așa am auzit de la alții.

O parte din cei care fumează/beau/se droghează o fac din simplul fapt că au anturaje în care majoritatea fac asta și simt nevoia să intre în rând cu lumea,să fie și ei cineva,când de fapt se distrug ca și persoane,iar în societate sunt percepuți ca fiind persoane slabe,ușor influențabile. Și de asta sunt ușor de corupt și se apucă și ei,regretând decizia luată. Alții se apucă de aceste vicii doar din cauza unor probleme. Ei văd o scăpare în vicii,ceea ce nu e adevărat.Dimpotrivă,vă agravează sau vă creează mai multe probleme.

Trebuie să vi se întipărească ideea că este un rău distructiv,care nu are absolut nimic benefic,nu vă ajută cu nimic. Trebuie să vă găsiți voința să renunțați de bună voie cât încă puteți face asta și nu aveți probleme cu sănătatea,fiindcă o să regretați mai încolo.

Aspectul fizic,problemă principală a adolescenților

Principala problemă a majorității adolescenților,după cum am precizat și în titlu,este aspectul fizic.

Băieții:"cur,țâțe,altfel nu e bună" "Are cur,are țâțe,da fața o trage în jos/e prea grasă,poartă ochelari"

Fetele:"pătrățele,mușchi" "Are pătrățele,da e urât la față,nu pot ieși cu el,cu fața aia,poartă ochelari,tocilar"

Țin să repet,majoritatea,văd și judecă lucrurile astfel,nu toți.

Fetele sunt mult prea preocupate de fi cât mai machiate,să-și ascundă imperfecținile,însă acel machiaj care vă oferă frumusețe doar pe moment,pielea va suferi pe viitor. Ele se străduiesc să ajungă la perfecțiunea de 90-60-90,se înfometează ca să devină mai slabe,dar totodată își distrug sănătatea pentru acea perfecțiune de moment. Încercați să aveți sânii și fundul cât mai mare și după vă plângeți că băieții sunt niște nesimțiți că vor doar să profite de corpul vostru,să ajungă sub hainele voastre.

Băieții cât și fetele,când vorbesc cu o anumită persoană,prima idee care și-o fac despre ea,este din aspectul ei - Dacă arată bine,e prost/proastă. Poartă ochelari-tocilar/ă

Mai nou aud:"Dar să ieși tu cu sufletul în oraș". Multora le pasă ce spune lumea,le pasă părerea altora,iar asta o să-i tragă tot timpul în jos,deoarece se va găsi un pier-de-vară să comenteze de ceva la întâmplare,doar să se afle în treabă,dar despre asta voi vorbi în alt post.

Nu neg,un aspect fizic plăcut este un avantaj,deși nu trebuie să ne focusăm și să ne canalizăm tot potențialul pentru atingerea perfecțiunii fizice,trebuie să ne concentrăm și pe dezvoltarea intelectuală de care majoritatea *frumuseților* duc lipsă sau chiar nu e existentă.

Ar trebui să creăm o balanță între fizic și psihic,de fiecare dată când vorbim cu o persoană nouă,când ne gândim să ne implicăm într-o relație cu o anumită persoană.

Aspectul fizic este trecător,însă psihicul poate să rămână același pentru totdeauna.

Acum cu siguranță voi primi comentarii de genul: "Ieși tu cu psihicul în oraș",mă uit și după aspect,nu spun..dar nu ies cu anumite persoane doar pentru că arată bine,pentru mine să arăți perfect și să nu ai nimic în cap este egal cu 0,nu am de gând să ies cu persoana respectivă. Prefer să ies cu o persoană mai puțin frumoasă,cu probleme la capitolul:fizic,dar să pot purta o conversație inteligentă cu persoana respectivă.

Efectul de turmă și fabuliștii

Într-un post anterior am adus vorba de *efectul de turmă* și am spus că voi detalia ideea cât de curând.
Efectul de turmă,după părerea mea,exprimă ideea că oamenii sunt conduși de o anumită ideologie,o așa zisă *modă* la care participă mai toți oamenii slabi,ușor de spălat pe creier. Spre exemplu chestiile de la Zmenta,respectiv Doza de Haș și alte vlog-uri. O replică este repetată de o persoană de cel puțin 20 de ori sau mai multe chiar,și așa se tot transmite. Recunosc,o zic și eu o dată,de două ori,dacă e hilară,dar nu stau să răspândesc și toată ziua-bună ziua să repet replica respectivă,așa se produce efectul de turmă,de la unul la altul pleacă prostia cel mai ușor,la fel ca bărfa și răutățile.
Când văd ceva nou *hai să ne luăm și noi*,exemplu căciuli de la H&M care m-au plictisit.
Și țin să precizez, din nou, că nu tuturor li se aplică efectul de turmă.
Efectul de turmă sau cum îmi place să-l mai numesc *Maimuța ce vede,face* haha.

Persoanele fabuliste,sunt acele persoane care scot pe gură niște idei și niște povești așa de *wow* încât nici ei nu se cred câteodată când le spun. Ei sunt la modul că :" Am futut-o pe aia. Am fost acolo,am băut cu ăla,s-a lăsat cu bătăi" etc.(Cazul băieților) "Am avut geantă din-aia. Am fost cu respectivul o zi și i-am dat cu jet(când de fapt a fost invers). Am fost acolo și acolo."(Cazul fetelor). Îți dai seama că o persoană e fabulistă atunci când îți povestește despre o anumită chestie,te observă mirat și se dă din ce în ce mai fudul,ca și cum el ar fi protagonistul acțiunii,când de fapt totul e o născocire a imaginației sale,o dorință irealizabilă pentru el,pe care și-o asumă crezând că măcar așa va fi puțin împlinit.
E o ramură a falsității,fabulismul.

Iubirea văzută prin ochii unui adolescent de 17 ani

Tot am auzit povești despre *iubire*,țin să precizez,între două persoane de sex opus,nu iubirea de părinți/prieteni.
La 17 ani,probabil voi primi afirmații de genul: " Nu poți spune că iubești la 17 ani,ești prea tânăr,lalalala"
Așa le spuneam și eu multor persoane mai mici decât mine. Ce e drept,până vara trecută din 2013,nu pot spune că știam ce e dragostea cu adevărat,iar când spuneam unei persoane că o iubesc(respectivă iubitei mele),erau doar cuvinte aruncate în van,pentru obținerea afecțiunii sau pentru a intra sub hainele respectivei tipe,hah(Da,recunosc că am fost și la modul ăsta și nu îmi neg greșelile). 
Cum văd majoritatea persoanelor iubirea?
 Din punctul meu de vedere care am analizat mai multe tipologii de persoane,majoritatea băieților văd iubirea în actul sexual(dacă fata respectivă nu vrea să treacă la următorul *nivel* cu el,înseamnă că nu îl iubește),iar dacă nu îi este îndeplinită respectiva dorință intervin certurile urmate de despărțire,dar mai sunt și câțiva care văd iubirea prin afecțiune,romantisme și tandrețe. Majoritatea fetelor văd iubirea ca nevoie atenție,nevoia de afecțiune,unele și nevoia de cadouri(materialistele,haha).
Cum văd eu iubirea?
Eu,un adolescent de 17 ani,văd iubirea ca cel mai puternic sentiment existent. Iubirea îți dă palme de dimineață să te trezești,totodată ea îți aduce zâmbetul pe buze când de fapt ar trebui să fii la modul:"Fuck,școală iar..",în schimb tu te gândești că o să vorbești cu ea,o să-i auzi glasul ușor și blând spunându-ți chestii dulci,siropoase,te gândești că o să o vezi,o să o iei în brațe,o să vă sărutați,o să vă uniți spiritual. Ea îți este în cap în timpul orelor și de asta probabil o să mai fii certat de profesori,haha. Când vă certați,iubirea te face să renunți la orgoliu și să recunoști că ai greșit,să cedezi tu,să cauți soluții să vă împăcați să vă fie totul bine. Iubirea este necesitatea sufletească zilnică,indiferent din partea cui vine iubirea,iubirea este ca și apa,fără ea nu am putea trăi.(sau poate că am putea,doar că am fi reci,seci și am fi introvertiți,persoanele ne-ar evita,și altele)
Iubirea este acea putere care te face să lupți pentru persoana respectivă,să treci și prin foc pentru ea,să faci totul numai să o știi bine,să o știi a ta!
Repet,aceasta este viziunea mea despre iubire,deci aceasta poate să difere prin acțiuni la orice altă persoană.
Criss Blaziny - Jolie

Relațiile dintre copii și părinți

Relații dintre copii și părinți sunt foarte diversificate. În general,tatăl este mai protectiv de partea fetelor și mai dur de partea băiețiilor,iar mama este mai severă de partea fetelor și mai delăsătoare de partea băieților.
Majoritatea părinților,în ziua de azi,le fac toate mofturile copiilor și de asta ei  învață(cred) ca totul se obține ușor,rugându-i pe părinți,iar din această problemă vor suferi mai încolo,după ce părinții lor nu vor mai fi în stare să le satisfacă orice moft. Dacă unui copil i se satisfac toate dorințele,el devine arogant,crede că totul i se cuvinte,crede că are putere și peste alte persoane și că poate să facă orice și oriunde.(li se imprimă ideea că ei obțin absolut orice doresc). Părinții ar trebui să realizeze ce le este cu adevărat util lor,și să nu mai arunce banii aiurea pe orice tâmpenie și-o doresc doar pentru că e ultimul răcnet sau a văzut la X-Y.
Copii devin din ce în ce mai rebeli,mai ușor influențabili. Țigările și băutura sunt la ordinea zilei,drogurile într-o parte mai mică. Neatenția părinților costă mult,copii devenind libertini,având puterea de a face orice,fără să se gândească la consecințe.
Totuși,eliminând partea negativă,există și relații de familie în care copii se destăinuie părinților ca și cum ei ar fi prietenii lor cei mai buni,indiferent de natura problemei. Aceasta este cea mai bună abordare spre a avea o relație cât mai bună cu părinții. Însă părinții pot să fie mai stricți căteodată..nu-i blamați,vă vor binele,în cele mai multe cazuri,fie că voi nu realizați asta pe moment. Gen:Nu ai voie noaptea,nu ai voie club,etc. E spre binele vostru,lăsați-i pe alții să se distreze și apoi să ajungă în comă,bătuți sau violale(fetele).
Iubiți-vă părinții,aveți grijă de ei la bătrânețe,prețuiți-i și ascultați-i cât încă îi mai aveți,pentru că după ce nu o să-i mai aveți veți realiza câte dreptate au avut și cât v-au ajutat.

Prietenia eternă

Așa zisa "prietenie pentru totdeauna",este foarte rară în ziua de astăzi,iar din punctul meu de vedere nu cred că există. *BFF*-urile nu rezistă din cauza invidiei,urii și dorinței de a fi mai bun/ă decât prietenul/prietena tău/ta când vine vorba de anumite competiții. În general prieteniile se termină din cauza relațiilor(un băiat sau o fată pe care se "bat" respectivele persoane),din cauza banilor sau pur și simplu respectivele persoane aleg să-și facă prieteni noi și să renunță la cei vechi.
Recunosc că sunt genul de persoană sociabilă care schimbă grupul de prieteni destul de des(renunț la unele persoane pentru altele),însă persoanele cu care m-am înțeles foarte bine,nu am avut parte de conflicte și ne-am ajutat reciproc,încă mi-au rămas alături,ca prieteni de încredere. Diferența dintre prieteni de încredere și BFF,este aceea că prietenii de încredere sunt acei prieteni cu care nu ieși în orice zi,nu vorbiți toată ziua,dar tot timpul știi că poți să-l suni/să ieși cu el/ea dacă ai ceva pe suflet. Sugerez prietenii de încredere decât BFF-uri.
Problema când ești o persoană sociabilă,genul meu,este că o să fii blamat că renunți sau că uiți de prietenii. Mi se întâmplă aproape zilnic, iar la un moment dat a început să devină plictisitor să dau aceeași explicație tuturor. Unii se atașează prea ușor de persoanele din jurul lor,dar asta o să aduc în discuție în alt post.
Aș vrea să explic și imaginea de mai jos: așa se duc BFF-urile,mulțumită relațiilor,însă  dacă sunteți genul de persoane cu prieteni de încredere,în loc de BFF(precum sunt și eu),puteți să vă puneți baza într-o relație,iar acei prieteni nu vor avea ce obiecta,deoarece nu sunteți așa de apropiați ca să aveți prieteni comuni și să se ajungă la aceeași fată(cazuri rare).

Popularitatea văzută prin ochii majorității adolescenților

Cred că titlul vă dă o idee despre ce am de gând să vorbesc în această postare.
Vreau să dezbat subiectul "popularității" văzute în ochii adolescenți,deoarece aud din ce în ce mai des,chair și la adresa mea,întrebări legate de popularitate. Gen: "Cum ai ajuns așa de popular? Cum îl cunoști pe "X",pe "Y"? " Și,desigur,critici legate de așa zisa popularitate,gen:"De când umblii cu popularii nu mai știi să saluți lumea. *sau* Ți-ai luat-o în cap cu popularitatea,te crezi vedetă,ești arogant." Mi-au fost adresate și mie reproșuri de genul și m-au deranjat,având în vedere că nu e deloc adevărat, iar din punctul meu de vedere sunt niște nonsensuri
Dragi adolescenți,nu există popularitate,mai ales nu într-o țară(oraș,dau exemplu Botoșaniul) așa de mică. Popularitatea,definită ca și cuvânt în dicționar, înseamnă faimă ,reputație ,renume (chestii ce se atribuie datorită abilităților tale,talentelor tale,sau se dobândesc din naștere în cazul copiilor de vedete,spre exemplu copii lui Beckham),iar într-un oraș așa de mic,sunt foarte rare persoanele cu adevărat populare(exemplu cunoscut de mine,Bogdan Bidașcă,modelul de la MRA).
Voi,pur și simplu,credeți că de la niște aprecieri pe facebook sau întrebări/urmăritori pe ask(mai nou),de la orice site de socializare,credeți că ajungeți vedete peste noapte.Ei bine,nu e chiar așa. Sunteți tot aceleași persoane,aveți același caracter cu sau fără acele aprecieri/urmăritori. Vă crește stima de sine,dar totodată și aroganța(Gen:"Eu am n aprecieri,sunt cineva,cine e ăla,nu-l cunosc). Recunosc,am fost și eu așa,credeam că dacă ai multe aprecieri,ești zeu,ești vedetă,nimeni nu-i mai tare ca tine,dar nu e chiar așa..o să realizați că acele aprecieri nu vă încălzesc cu absolut nimic,cu timpul când o să vă maturizați,DACĂ o să vă maturizați.
Sper că mi-am exprimat ideile destul de coerent să înțeleagă oricine ce am avut de spus.